Atunci când ești în căutarea unui cadou unic fie pentru propria persoana, fie pentru sărbătorirea cuiva drag sau felicitarea unei mame pentru nașterea copilului, știi că nu poate fi ceva banal, ales pe repede înainte.

O pereche de cercei din aur cu pietre prețioase nu reprezintă doar o valoare materială, ci mai mult de atât. O bijuterie personalizată trebuie să fie oglinda celui sau celei care o va purta, să se identifice cu aceasta.

Da, nu este ușor să faci o astfel de alegere, dar nici imposibil mai ales atunci când cunoști foarte bine destinatarul cadoului. Astfel de obiecte de podoabă nu se oferă la întâmplare oricui, doar de dragul de a impresiona. Tocmai de aceea, nici design-ul personalizat nu se realizează cât ai bate din palme.

Comunicarea eficientă

Cu siguranță ai tot auzit că în mai toate relațiile, indiferent de natura lor, contează comunicarea. Așa este și în cazul de față. Este important să transmiți absolut toate informațiile necesare. Chiar dacă nu ai posibilitatea de a veni într-unul din magazinele noastre din București, Constanța sau Cluj-Napoca poți sta liniștit că vom găsi alternative pentru a ne împărtăși dorințele pe care le ai. Telefonic sau chiar ne poți trimite un e-mail cu schița, imaginea bijuteriei mult visate. Să nu uităm nici de buget, nu trebuie să scoți din buzunar o avere, dar nici să te cauti chilipiruri.

Propunerea noastră 

Vom analiza cu atenție toate detaliile primite, astfel vom estima un preț, respectiv un termen de livrare luând în calcul toate detaliile tehnice ce influenteaza  lucrul cu aurul. Confirmarea comenzii se va face prin achitarea unui avans de 50% din valoarea totală a comenzii. Începând din acest moment se întâmplă adevărata magie a întregului proces, care, după cum vezi este foarte simplu, transparent si accesibil oricui. Recomandat ar fi să rămână așa.

Aprobarea

In această etapă vi se va trimite spre aprobare  imaginea 3D a perechii de cercei. Va arata exact ca in realitate, desi va fi doar o simulare pe calculator. Foarte important acest lucru deoarece îți oferă posibilitatea de a face anumite modificări dacă dorești și bineînțeles dacă sunt posibile din punct de vedere tehnic.

Se întâmplă astfel de situații mai ales atunci când vorbim despre o pereche de cercei cu un design nu tocmai clasic, ci elegant, romantic așa cum este și perechea AC272. Sunt realizați din aur pur alb de 18kt (aur aflat la prima aliere dintr-un lingou de 24kt), etalând două safire în tăietură marchiz (6.00 x 3.00mm) cu un carataj total de 0.68ct. Ba mai mult, strălucirea lor anturează 16 diamante rotunde albe de calitate superioară (1.60mm) cu un carataj total de 0.26ct. Prinderea cerceilor este una clasică și face ca purtarea lor să fie plăcută, memorabilă.

cercei din aur cu design personalizat

Vorbim astfel despre pietre prețioase autentice, design sofisticat și cea mai înaltă calitate a executiei la prețul corect.

Producția

Este cel de-al patrulea pas în călătoria noastră către o pereche de cercei cu design personalizat și fermecător. Echipa de creație alături de maeștrii bijutieri vor transforma în realitate acel proiect despre care vorbeam mai devreme. Totul capătă contur. Fiecare amănunt contează astfel încât și cea mai atentă sau pretențioasă persoană va rămâne impresionată cu adevărat. 

Livrarea

Se va face gratuit la adresa dorită sau, de ce nu, chiar într-unul din magazinele noastre fizice, respectând termenul stabilit. Bijuteria se va ambala într-o cutie elegantă și specială astfel încât să fie protejată de umezeală praf sau alți factori externi ce i-ar putea dăuna. Să nu uităm nici de certificatul de conformitate și factura fiscală. 

Luând o decizie corectă, asumată și informată poți face din alegerea unei perechi de cercei cu design personalizat un moment memorabil. O bijuterie specială pentru o persoana specială.

 

18 - mar.